

RAPORT DE ACTIVITATE PRIVIND PROIECTUL UMANITAR BUCURIE DE PASTE
Reprezinta prima initiativa a asociatiei de acest gen de la infiintarea din 7.04.2014. Acest lucru a fost posibil datorita donatorilor care s-au adunat intr-un timp relativ scurt, intr-un numar considerabil. Activitatea a privit achizitionarea de cadouri cu specific de Paste, unui numar de 36 de copii din 6 centre de plasament, ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dolj (DGASPC). Strangerea fondurilor a fost realizata in intregime de membrii voluntari ai asociatiei, care au strans donatiile primate, in baza unor contracte de donatie inregistrate in evidentele asociatiei. Un vis implinit unui batran de 68 ani prin cumpararea unei biciclete, aceasta fiind unicul sau mijloc de transport. O bicicleta pentru independenta La 68 de ani, un batran si-a recapatat mobilitatea prin achizitionarea unei biciclete, singurul sau mijloc de transport. Datorita sprijinului oferit prin Pro Diaconissa, acesta poate acum sa se deplaseze mai usor pentru nevoile zilnice.

